capíță (-țe),
s.f. –
Grămadă conică de
fîn. – Mr.
căpiță,
copiță. Sl.
kopica (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Pușcariu,
Lr., 284; Conev 69 și 75); cf. bg.
kapica, kopica, kupica, sb.
kapica, ceh.,
pol.
kopica „
grămadă” și,
pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer,
Neugr. St., II, 33),
alb.
kopitsë, mag.
kopicz. Schimbarea lui
o ›
a pare a fi prezentat dificultăți
așa încît
unii filologi au
căutat explicația în
limbile romanice. Cf.
Pascu, I, 57, care
pornește de la lat.
cappa și se
referă la vegl.
cappa „
claie”. Totuși, pare de
preferat explicația prin sl.; este
vorba de un der. de la sl.
kupiti „a
aduna”, cf.
pol.
kopić „a îngrămădi” și
rom.
cupie. Pentru fonetism, cf.
gata. – Der.
căpiție, s.f. (
grămadă de
trestie).