cărturár (cărturári),
s.m. –
Învățat,
persoană cultă, erudit. De la
carte, prin intermediul unei der. neclare.
Tocmai datorită
acestei dificultăți, se explică de
obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος „secretar, condeier” (Densusianu,
Rom., XXXIII, 276;
DAR). Totuși, semantismul este dificil și, pe de altă
parte cărturăreasă se
poate explica numai plecînd de la
cărți „
cărți de
joc”. Trebuie
plecat probabil de la imaginea unui pl. *
cărturi (la
fel cu
cărnuri) care,
chiar fără să se fi folosit, a
permis der. cu
ajutorul suf. -
ar. Derivările pe
baza pl. sînt
frecvente, cf.
gînd ›
gînduri, ›
îngîndurat,
timp ›
timpuri ›
timpuriu etc. V. și
înfășura,
înhăinura. – Der.
cărturăreasă, s.f. (
femeie care
ghicește în
cărți);
cărturăresc, adj. (
cult);
cărturărie, s.f. (înțelepciune).