beilíc (beilícuri),
s.n. –
1. Palat rezervat
oaspeților domnitorului, și mai
ales trimișilor
Sultanului. –
2. Monopol al cumpărării de
oi pentru consumul
palatului domnesc, a
cărui valoare se stabilea, în
general abuziv, de către cumpărător. –
3. Lucru de
mîntuială. Tc.
beylik (Șeineanu, II, 14), de unde provine și ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca și der. său
beilicciu, s.m. (slujbaș însărcinat cu cumpărarea unui
beilic 2), din tc.
beylikci (
sec. XVII).