ÁUR
(lat.
aurum) s .n.
1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p.t. 1.063 ºC, p.f. 2.600 ºC, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în
stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere.
A . este complet inert față de aer și
apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în
apă regală și cianuri
alcaline. Funcționează în combinații în
stările de valență 1 și 3. Se utilizează
aliat cu cuprul sau
argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de
artă etc. Concentrația
a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc.
De aur = extrem de valoros.
Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva.
2. Lucru extrem de prețios;
bani (de
aur 1); avere, bogăție. ♦
Aur alb = energie produsă de forța
apelor (curgătoare).
Aur negru =
a) cărbune (de pămînt);
b) țiței.