aniná (anín, aninát),
vb. –
1. A agăța. –
2. a
apuca, a (se)
prinde de ceva. Lat. *
annināre „a legăna”, de la *
ninna „
leagăn” (Pușcariu 81; REW 5817;
DAR); cf.
nineri și
nani, și it.
ninna-nanna „
nani-
nani!”,
alb.
ninuljë „
leagăn”, engad.
niner „a legăna”, prov.
nina „a
dormi”. Transformarea semantică pare a se explica prin
faptul că
anina indică acțiunea de a agăța un
obiect fără a-l fixa, de a-l atîrna
liber, astfel încît prin simplul
fapt că este suspendat se
mișcă și se
balansează – aceasta
fiind principala diferență
între anina „a atîrna” și
acăța „a suspenda fixînd”. După Pușcariu, schimbarea se explică prin confuzia
termenului care
indică acțiunea de a
lega leagănul, cu cel care
indica acțiunea de a
lega sau atîrna în
general.
Pascu,
Beiträge, 11, propune ca etimon lat. *
allevinare, contaminat cu
levare. – Der.
aninăcios, adj. (care atîrnă);
aninătoare, s.f. (
loc fără ieșire, ultimul refugiu al
cerbului vînat; agățătoare,
gaică).