altoí (altoiésc, altoít),
vb. –
1. A introduce o ramură a unei
plante în țesutul alteia. –
2. A
bate, a
lovi, a
plesni pe cineva. – Var. (Mold.)
hultui. Mag.
oltani (
Dar; Gáldi,
Dict., 83). Sensul 2 nu
apare și la var. – Der.
altoială, s.f. (
altoire);
altoi, s.n. (ramură folosită la
altoire);
altoior, adj. (care altoiește);
altoitură, s.f. (
altoire);
hultoană, s.f. (
altoi);
hultuitură, s.f. (acțiunea de a
altoi);
altoană, s.f. (Mold.,
altoi).