AFÁRĂ
adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; în
exterior. ♢
Afară de aceasta = pe lângă aceasta, în plus. ♢
Din cale-afară sau
afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ♢ Loc. conj. (Pleonastic)
Afară numai dacă nu... = numai cu
condiția ca..., afară de cazul când... ♢ Loc. prep.
Afară de... = cu excepția..., fără a mai socoti și... ♢ Expr.
A da afară = a scoate cu forța; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.)
A-și ieși afară din răbuș = a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat.
ad-foras.