AC,
ace, s.n.
1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură prin care se trece ața; servește la cusut. ♢ Expr.
A avea (sau
a găsi)
ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva.
A călca (sau
a umbla)
ca pe ace = a merge încet și cu grijă.
Stă ca pe ace sau
parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui.
A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu
mare greutate.
Nici cât un vârf de ac = foarte puțin.
A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. ♦
Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna.
2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu
acul (
1), având diverse întrebuințări.
Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ♢
Ac de mașină = ac cu urechea la capătul ascuțit și care se fixează cu celălalt capăt în mașina de cusut.
3. Indicator la unele aparate de precizie.
Acul busolei. ♦ Piesă metalică de forma unei
limbi, care servește la dirijarea roților de tren sau de tramvai de pe o linie pe alta.
4. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Produs al pielii, în formă de ghimpe, caracteristic unor animale.
Acul ariciului. 5. Frunza ascuțită a coniferelor.
6. Compuse:
acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, ale cărei fructe se termină printr-un ac lung (
Scandix pecten Veneris);
ac-de-mare = pește marin cu formă lungă și ascuțită (
Syngnathus acus) – Lat.
acus.