víță (-țe),
s.f. –
1. Vie (Vitis vinifera). –
2. Lăstar, mlădiță de
vie. –
3. Urmaș, descendent. –
4. Fiecare dintre ramificațiile care
împletesc o
funie sau o codiță. –
5. Șuviță de
păr. – Megl.
viță. Lat.
vῑtĕa (Densusianu,
Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial.
vittsa, fr.
vis. Der. din
rus.
vica (Weigand,
BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea
viței de
vie nu este
proprie țărilor sl. Pentru trecerea semantică de la
ideea de „lăstar” la
cea de „
smoc”, cf. sp.
guedeja ‹ lat.
viticula. – Der.
vițion, s.n. (
smoc);
vițos, adj. (mițos). Din
rom. provin ngr. βίτσα (Meyer,
Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb.,
rus.
vica (Capidan,
Raporturile, 220).