veghiá (-ghéz, -át),
vb. –
1. A nu
dormi, a
sta treaz. –
2. A
păzi. –
3. (Refl., înv.) A-și da silința, a
face ceva cu grijă. – Mr.
avegl’u, aviglare, megl.
viglu, viglari, istr.
veglu. Lat.
vĭgĭlāre (Pușcariu 1871; Skok,
Miscell. Schuchardt, 1281; REW 9326), cf. v. it.
vegghiare, prov.
velhar, fr.
veiller, cat.
vetllar, sp.
velar. – Der.
veghe, s.f. (trezie; șezătoare; priveghi, rugăciuni
publice;
cart, a patra
parte a
nopții corespunzînd
rondului unei santinele);
veghetor, adj. (care
veghează);
supraveghia, vb. (a
păzi), după fr.
surveiller;
supraveghetor, s.m. (
persoană care supraveghează, inspector);
înveghia, vb. (Mold., a-și da silința, a veghea), pe care Pușcariu,
Dacor., VII, 123 și
DAR,
îl consideră
drept der. din lat.
invĭgĭlāre. Cf.
priveghia.