tînăr (-ră),
adj. –
1. June. –
2. Fraged. – Var.
tiner. Mr., megl.
tinir. istr.
tiner. Lat.
tĕnĕr, prin intermediul
formei populare
*tĕnĕrus (Pușcariu 1734; REW 8645), cf. it.
tenero, prov.
tenre, fr., cat.
tendre, sp.
tierno, port.
terno. Despre fonetism (
tinăr ›
tînăr prin influența lui
ă), cf. Rosetti,
BL, V, 35; Rosetti,
Mélanges, 173.
Uz general (
ALR, I, 179); sensul al doilea este un galicism din
epoca romantică,
azi în desuetudine. Der.
tineret (var. Mold.
tinerit), s.n. (tinerime,
animale tinere);
tînără, s.f. (
fată, adolescentă);
tinerețe (mr.
tinireață), s.f. (junețe, adolescență), cu suf. -
ețe, cf.
bătrînețe (după REW 8647, din lat.
*tĕnĕritĭa, cf. it.
tenerezza, v. sicil.
tinirizza, fr.
tendresse, sp.,
port.
terneza; sensul de „duioșie” pe care
îl dă Negruzzi cuvîntului
rom. este o improprietate care se explică prin fr.);
tinerime, s.f. (tineret, mulțime de
tineri);
întineri, vb. (a
deveni tînăr). – Din
rom. provine țig.
terne „tînăr”, cf. Claveria,
NRFE, VII, 127.