țeápă (-țépe),
s.f. –
1. Temperament,
fire, caracter. –
2. Neam,
soi. Sl.
teti, tepą „a
bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui
tapă, s.f. (tăietură în
partea de
jos a
copacului pentru a-i
marca direcția de cădere la
tăiere;
margine, tiv;
cep), a
cărui der. din v. germ.
tappa › germ.
Zapfen (Giuglea,
Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre
teapă și sl.
cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat.
stipa (Scriban) este la
fel de improbabilă.