sútă (-te),
s.f. –
Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl.
sută. Sl.
suto (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr.,
ceh.,
pol.,
rus.
sto. Trecerea lui
ŭ ›
u este
greu de explicat, cf. Meillet,
Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok,
Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe
unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului
rom. și nu sl. (G. Meyer,
Alb. St., IV, 47). Este
singurul numeral
rom. de origine nelatină. Der.
sutar, s.n. (sută, centenar; Arg.,
bilet de o sută de
lei);
sutaș, s.m. (centurion);
sutălea (var.
sutelea), num. ord.;
sutime, s.f. (a suta
parte; centenar);
însuti, vb. (a multiplica cu o sută).