sfîr
interj. – Imită
zgomotul unui
obiect lansat în
aer sau al unui
obiect care
arde. – Var.
svîr, și der. Creație expresivă, cf.
sfor, hor, hîr, cîr, mîr. – Der.
sfîrîi, vb. (a vibra, a șuiera, a bîzîi, a zumzăi), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl.
sviriti, germ.
schwirren, cu aceleași sensuri (după Cihac, II, 340,
rom.
ar proveni din sl.);
sfîrîiac, s.n. (zbîrnîitoare);
sfîrîitoare, s.f. (zbîrnîitoare);
sfîrîială, s.f. (sfîrîit);
sfîrlă, s.f. (bobîrnac), cu suf. expresiv
-lă, cf.
cocîrlă (după
ipoteza improbabilă a lui Cihac, din sl.
svirĕlĭ „
flaut”);
sfîrleză, s.f. (titirez), de la
sfîrlă cu suf. -
ză (Denssusianu,
Bausteine, 477; după
Pascu, I, 156; din lat.
sphaerula,
ipoteză neverosimilă);
sfîrlag (var.
sfîrlac), s.n. (
roi mic; băltoacă), la care sensul al doilea nu este
clar. – Cf.
sperlă, sfîrc. De la var.
svîr derivă
svîrli (var.
asvîrli), vb. (a
arunca, a
trage, a a lansa; a
lepăda; a
lăsa, a se desprinde de ceva; a
cheltui, a
irosi; a
lovi cu
copita, a da
copite; refl., a se
arunca, a se precipita, a se
porni, a se
repezi), cu suf. expresiv -
li, cf.
sfîrlă, sperlă (der. din bg.
hvărljam, sb.
vrljiti, cr.
vérljiti, propusă de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibilă formal,
dar cuvintele sl. sînt tot de origine onomatopeică, după
DAR și Candrea, dintr-un sl. *
vrŭliti ‹
vrŭlŭ „
repede” cu
s- de la
svîr, explicație care nu este convingătoare; după Miklosich,
Slaw. Elem., 51, din sl.
chvrŭliti; după Lambrior 107, din lat. *
exvellῑre ‹
exvellĕre);
(s)vîrlită, s.f. (
tragere;
joc de
copii;
bătaia unei aruncări cu
piatră);
(a)svîrlitor, adj. (care
aruncă);
(a)svîrlitură, s.f. (
tragere; distanța unei aruncări cu
piatra);
svîrlugă (var.
vîrlugă), s.f. (
pește mic foarte iute, Cobitis taenia), din
cauza rapidității mișcărilor lui, cf. sb.
čvrljuga „ciocîrlie”;
vîrlan, s.m. (
guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat în
general drept. der. din sl.
vrŭlŭ „rapid” (Tiktin; Candrea);
vîrlav (var.
vîrlogan), adj. (robust), în Olt.,
legat în
mod greșit de Candrea de sb.
vrljav, vrljok „care
suferă de
ochi”
vîrligoanță, s.f. (zvîrlugă), în Trans. – Cf.
bîrliga.