scheuná (schiáun, -át),
vb. –
1. A
lătra, a
chelălăi. –
2. A
țipa, a se văita. – Var.
cheuna, chiauna, schiauna, șcheuni, schiona. Creație expresivă, bazată pe *
chiau, care imită
glasul plîngăreț al cîinelui, cf.
chiu și
chefni,
mieuna ‹
miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creației,
dar a
pornit de la o
bază *
sklab, imposibilă în
rom. După părerea greșită a lui Cihac, II, 330, din sl.
skomati „a
geme”. – Der.
scheunătură, s.f. (lătrătură).