săturá (sátur, săturát),
vb. –
1. A
satisface, a mulțumi. –
2. A
obosi, a vlăgui. – Mr.
satur, săturare, megl.
satur, săturari, istr.
sotur. Lat.
satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol.
satorarę, lom.
sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui
satura, vb., din fr.
saturer. – Der.
săturător, adj. (care satură);
nesăturat, adj. (nesatisfăcut);
saturați(un)e, s.f., din fr.
saturation. Din
rom. provine
săs.
szêturîn.