míne
pron. pers. –
Formă a
cazurilor prepoziționale a pron. de
persoana întîi,
eu. – Mr.
mine „eu”. Lat.
me, într-o
compunere mai
puțin clară (după Philippide,
Principii, 78 și Candrea-Dens., 533, din lat. *
me ne; după Scriban, din *
mene, prin analogie cu *
quene ›
cine). Probabil e
vorba de aceeași
formă flexionară care
indică acuzativul, în *
tatanem ›
tătîne, v.
aici. Înv. se folosea pentru acuzativul
fără prepoziție:
cine uraște mine (Coresi). Cf.
sine.