leácă
s.f. –
Pic, cîtime
mică, fărîmă, pișcătură,
fir,
bob, strop. (Se folosește numai cu art. indef.
oleacă „
puțin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide,
Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunță și ὀλιάϰι; cf. abruz.
licca „un
pic”. A
ajuns să se
confunde cu
leac „remediu”, prin obișnuința de a
administra medicamentele în cantități
foarte mici; din această confuzie rezultă
leac, s.n. (
pic),
de leac (încrucișat cu
de loc) „
complet, total,
fără limite”. Pentru separarea lui
o, considerat
greșit ca art., cf.
strachină și, în sens contrar,
omidă.