jug (júguri),
s.n. –
1. Dispozitiv de
lemn care se pune pe
grumazul animalelor cornute care
trag la
car, la
plug etc. –
2. Suprafață pe care o
poate ara o
pereche de
vite într-o
zi. –
3. Povară, tiranie, robie. –
4. Gîtar, hamut. –
5. Jujeu. –
6. Cadru la
ferăstrăul acționat de forța
apei. –
7. Grindă. –
8. Dispozitiv de
prindere la războiul de
țesut. –
9. Suport de
lemn pentru
năvod. – Var. (Mold.)
giug. Mr.
giug, megl., istr.
jug. Lat.
iŭgum (Pușcariu 916; Candrea-Dens., 913;
DAR; REW 4610), cf. it.
giogo, prov.
jo, fr.
joug, cat.
jou, sp.
yugo, port.
jugo. Der.
jugan, s.m. (
bou;
cal castrat), în sensul de „
devenit bun de jug”, întrucît
taurii și
caii necastrați nu sînt
buni ca
animale de
povară (după Tiktin, de la procedeul castrării, care se
făcea cu
ajutorul unui
clește în
formă de jug; însă acest
uz nu pare să
poată fi documentat);
jugăni, vb. (a castra);
jugăneală, s.f. (castrare);
jugănitor, s.m. (
persoană care castrează
animale);
jugănar, s.m. (
persoană care castrează
animale);
jugar, adj. (
bun de jug), cu suf.
-ar (după Pușcariu 917, REW 4604 și Candrea-Dens., 916, din lat.
iŭgārius);
jugărit, s.n. (
preț al
lemnului pe care
îl pot căra din
pădure o
pereche de
boi înjugați);
jugărel (var.
jugurel, jugureț), s.m. (dumbeț, sclipeț, Teucrium Chamaedrys);
jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga);
înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi; refl., a se dedica în exclusivitate; refl., a se
uni; Arg., a
fugi, a
scăpa), cf. lat.
iŭgāre;
înjugătură, s.f. (
pereche de
animale înjugate);
înjugător, adj. (
bun de jug,
bou destinat
aratului);
desjuga, vb. (a
scoate din jug);
subjuga, vb. (a oprima, a
împila), format pe
baza fr.
subjuguer;
jugastru, s.m. (
arbore cu
lemnul alb și
tare,
Acer campestre), mr.
giugastru, megl.
jugastru, de la
jug cu suf.
-astru, sau
poate de la un lat. *
iŭgāster (Pușcariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605;
DAR), deoarece se folosea la confecționarea
jugurilor (este greșită der. propusă de Cihac, II, 511, din mag.
javor ‹ sl.
javorŭ; după Diculescu,
Elementele, 482, din gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν „
ulm”; cf. Rosetti, I, 168).