încă
adv. –
1. Pînă
acum. –
2. Din
nou, iarăși. –
3. De
asemenea. –
4. În
plus. –
5. Chiar. – Mr.
ningă, megl.
ancă, istr.
incă. Probabil lat.
unquăm, mai
ales cu sensul său negativ cînd este însoțit de
nec: o propoziție ca
încă nu s’a însurat a
putut însemna la
început „nu s-a căsătorit niciodată” și
apoi „încă nu s-a căsătorit”. Fonetismul este natural; pentru schimbarea
u ›
î, cf.
umple, umbla, înăuntru; însă evoluția semantică nu e
clară. Etimonul
indicat de Pușcariu 805 cu oarecare îndoială a
fost admis de Candrea-Dens., 835 și Spitzer,
Dacor., V, 468, cf.
DAR. Este strigătoare coincidența cu it.
anche, anco, v. prov.
anc, v. fr.
ainc, gal.
anque,
cuvinte prost explicate (de la un lat. *
anque, după Meyer-Lübke,
Rom. Gramm., III, 495 și REW 488; lat. *
anqua, în
loc de
antequam, după G. G. Nicholson,
R. Ling. rom., VI, 152; lat.
hanc (rem), după G. Bonfati,
RFE, XXI, 158; it.
ancora, după Prati); astfel încît și
rom.
încă a
fost explicat uneori prin intermediul unui lat.
*anqua (
Pascu,
Beiträge, 8) sau lat. *
anique,
cum este cat.
anch „niciodată” (Brüch,
ZRPh., XLI, 583). Celelalte explicații au doar
valoare de curiozitate (din lat.
adhuc sau
hanc horam, după Diez, I, 21; de la
hanc ad (horam), după Crețu 335).