hotár (hotáre),
s.n. –
1. Limită,
margine. –
2. Frontieră,
graniță. –
3. Capăt, extremă. –
4. Proprietate,
teren delimitat. –
5. (Înv.) Hotărîre. Mag.
hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi,
Dict., 92). Nu este
sigur că mag. a
dat sl.
chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich,
Slavonic R., XI, 36.; sb.
hatar începînd cu
sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul
rom.
poate proveni din sl., cf. sb.
atar „regiune”. – Der.
hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se
mărgini, a se învecina), cf. mag.
határozni „a discerne, a hotărî”;
nehotărîre, s.f. (lipsă de hotărîre);
nehotărît, adj. (indecis);
hotăraș (var.
hotărîș), adj. (învecinat), din mag.
határos (Löwe 20; Gáldi,
Dict., 137);
hotărîtor, adj. (decisiv, determinant);
hotărît, adv. (
sigur,
fără îndoială);
hotărîtură, s.f. (înv., delimitare);
hotarnic, adj. (care se
referă la
hotarele unei
moșii);
hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita);
hotărnicie, s.f. (demarcare);
înhotărît, adj. (înv., limitrof).