hîd (hấdă),
adj. – Urît, diform, pocit. Sl.
chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf.
DAR), cf. sb., cr., slov.
hud „
rău”,
rus.
chudoi „
rău”,
chudo „
rău”,
pol.
hydny „urît”. – Der.
hîzenie, s.f. (sluțenie);
hîdos, adj. (
rar, oribil), formație artificială, în care se
combină hîd cu
hidos, adj., din fr.
hideux. Rut.
chyd „
obiect respingător”
ar putea proveni din
rom. (Candrea,
Elemente, 408).