haín (haínă),
adj. –
1. (Înv.) Trădător, necredincios. –
2. Perfid,
rău la
inimă, hapsîn. – Mr.
hăin. Tc.
hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης,
alb.
hain „
hoț”, sb.
hain. – Der.
haini, vb. refl. (înv., a
trăda; a se răscula);
hainie, s.f. (
trădare; rebeliune, răzmeriță);
hainlîc, s.n. (
trădare).
Sec. XVII, toți der. sînt înv.