guturái (-ie),
s.n. – Răceală, coriză. – Var.
gutunar. Lat.
guttŭrālia, pl. de la
guttŭrālis (
DAR; REW 3930), cf. lat.
gutturnia „tumoris inflatio”. Var.
indică o încrucișare cu sb.
gúntura, gunturač, cr.
guntunar (Scriban; după
DAR, de la
guttŭrālis ›
guturar, cu disimilare). – Der.
guturăi, vb. (a avea guturai);
guturăios, adj. (care are guturai, răcit);
guturăni, vb. (a
răci).