fluierá (flúier, át),
vb. –
1. A
scoate un sunet asemănător fluierului. –
2. A cînta din fluier. –
3. A
chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. –
4. A
scoate sunete asemănătoare fluierului
spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța
f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ
fiu (-fiu) este curent, cf.
țiu; pentru infixul expresiv
l, cf.
flișcui „a
fluiera”,
fli(u)șcă „
trișcă”. De
aici și
fliuira,
redus la
flui(e)ra, ca
șuera în
loc de
ș(i)uira.
Fluier, s.n. (intrument muzical de
suflat;
trișcă;
gambă, tibia; șuierătură); cf. mr.
fluier, fluiară, fiflioară, megl.
(s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”,
comun întregului teritoriu
limbii rom. (ALR, I, 58)
apare și în lat.
tibia. În
general, se
preferă să se
plece de la
fluier, despre a
cărui origine s-a discutat
destul de
mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și
DAR, i-au
căutat uneori diferite origini lat. (*
flibŭla, după Crețu 322;
fibŭla, după Subak,
Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *
fluilum, der. imposibil de la
flāre, după
Pascu, I, 86; *
flaulāre, după
Pascu,
Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „
făcut din
trestie”, pe
baza lui φλέως „
trestie”, după Giuglea,
Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu,
Lr., 179).
Prezența alb.
fljo(j)ere i-a determinat pe mai
mulți cercetători să
caute aici etimonul cuvîntului
rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108),
dar alb. provine în
mod sigur din
rom., ca și ngr. φλογέρα, sb.
frűla, frulica, slov.
fujara,
ceh.,
pol.
fujara, rut.
fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag.
furulya (Candrea,
Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag.
ar fi originea cuvîntului
rom.; cf. Miklosich,
Wander., 10 și Miklosich,
Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui
fluier a
fost intuită de
puțini cercetători, cf.
Iordan,
BF, II, 77. Der.
fluierar, s.n. (
nai);
fluierar, s.m. (
persoană care
face fluiere;
persoană care cîntă din fluier;
nume dat mai
multor păsări cu
picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de
fluier „tibia”;
fluierărie, s.f. (îndeletnicirea de fluierar);
fluieraș, s.m. (înv., fluierar,
persoană care cîntă din fluier;
grangur, Oriolus galbula);
fluierător, adj. (care
fluieră);
fluierător, s.m. (fluierar;
nume dat mai
multor păsări cu
picioare lungi; varietate de
iarbă, Tamus communis);
fluierătură, s.f. (șuierătură);
fluieroi, s.m. (fluier
mare, folosit în
Banat).