floáre (flóri),
s.f. –
1. Parte a
plantei care are o corolă
frumoasă și variat colorată. –
2. Ornament floral și, de
aici, ornament în
general. –
3. Partea cea mai aleasă,
frunte, elită,
cremă. –
4. Strat de mucegai care se formează la
suprafața vinului. –
5. Partea exterioară a
pielii tăbăcite. –
6. (Pl.)
Ciclu,
soroc, menstruație. –
7. Vîrf de
burghiu. –
8. Parte a
cheii care
intră în
broască. –
9. Extremitate a caracterelor tipografice. –
10. Parfum, savoare a băuturii. –
11. (Înv.) Culoare. – Mr.
floare, megl.
floari. Lat.
flōrem (Pușcariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390;
DAR), cf. it.
fiore, prov., cat., sp.,
port.
flor, fr.
fleur. Sensul 6,
rar, este romantic (după Capidan,
Dacor., I, 331, din lat.
fluores, cf. Spitzer,
Archiv., CXXXIX, 89; cf. și
alb.
ljulje „
floare” și „menstruație”). Sensul 11 este un
calc lingvistic,
fără circulație populară, din sl.
cvĕtŭ (
DAR). Der.
florar, s.n. (
vază;
luna mai; dreptar pentru
linii curbe);
florăreasă, s.f. (vînzătoare de
flori);
florărie, s.f. (magazin de
flori);
florian (var.
florinte, florințel), s.m. (
pasăre, brotăcel, Ligurinos chloris);
floricică (var.
floricea), s.f. (dim. al lui
floare; boabă de
porumb prăjită și crăpată);
Florii, s.f. pl. (sărbătoare
creștină ce
cade în
duminica de dinaintea
Paștelui,
Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este
pus în legătură cu lat.
Floralia, prin intermediul unei
forme vulg. *
florilia (Candrea-Dens., 605;
DAR);
înflori (var.
flori), vb. (a
face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseța; a
aranja, a găti; a
face floare vinul);
înfloritor, adj. (care înflorește);
înfloritură, s.f. (ornament);
înflora, vb. (a împodobi cu
flori; Bucov., a pregăti culorile vegetale; a
ciopli, a sculpta). Cf.
flor. Din
rom. provine sb.
florečika „varietate de
guvid”.