fîș
interj. – Exprimă șuieratul sau fluieratul. – Var.
fîșt, interj. (exprimă
zgomotul unei mișcări rapide și
scurte);
fliș, interj. (exprimă șuieratul). Creație expresivă, cf. Pușcariu,
Dacor., I, 86;
Iordan,
BF,
VII, 257. – Der.
fîșîi (var.
fîș(f)ăi, fîș(f)îi, fîșcii, foș(f)ăi, fojgăi, foșcălui), vb. (a șuiera, a vibra; a trosni; a mișuna);
fîșcii, vb. (Mold., a vorbi printre
dinți);
fîșni (var.
foșni, foșnăi), vb. (a șuiera);
fîșiială (var.
fîșîială, fîșneală, foșcăială, fojgăială; fîșiitură, fîșcîitură, foșnitură, foșcăitură), s.f. (trosnet, șuierat);
fîșîitor (var.
foșnitor, fojgăitor, foșcăitor), adj. (care foșnește);
fișcă, s.f. (
nuia,
bici);
fișcăi, vb. (Trans., a șuiera);
fîșcău, s.n. (Bucov.,
iarbă);
fiștigoaie, s.f. (
trișcă);
foșnet, s.n. (șuier, zumzet, trosnet), în
loc de
foșnit, alterat ca
sunet, răcnet, etc.;
fîșneț, adj. (
ager; cu sensul de „mîndru” pe care
îl propune
DAR nu ne este
cunoscut).
Fiștoc (var.
sfiștoc), s.n. (
mătăuz; mănunchi) este un der. de la
fișcă, cu suf. -
oc. Prin metateză s-a obținut
șfichiu, s.n. (pleasnă de
bici), numit astfel fiindcă
face să pocnească
biciul (după Cihac, II, 338, din
ceh.
švih „lovitură de
bici”; după Scriban, din sl.
sŭvitŭkŭ „tăietură, secționare”); der.
șfichiui, vb. (a biciui, a
mușca, a
răni);
șfichiuială, s.f. (mușcătură). De la var.
fliș (cu
l expresiv, cf.
flacără,
flămînd), provin:
flișcă, s.f. (
trișcă;
palmă, lovitură;
femeie vorbăreață);
frișcă, s.f. (
nuia;
palmă, lovitură;
codobatură;
smîntănă bătută;
fată frumoasă, mîndrețe de
fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „
smîntănă bătută”, cf. fr.
crême fouettée); trecerea semantică la „
fată frumoasă” este firească, prin intermediul noțiunii de „lucru excelent”; cf. sp.
guayabo,
Iordan,
BF,
VII, 265);
flișcui (var.
flișcăi, flișchii), vb. (a șuiera; a biciui);
flișcoaie, s.f. (
trișcă);
fliușcă, s.f. (
trișcă;
femeie certăreață;
măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în
valoare de un
sfert de litru), ultimul sens prin încrucișare cu germ.
Fläschchen „sticluță”;
fliușcar, s.m. (bețiv). Cf.
fleur, fluștura.