FÓRMĂ
s. f. 1. înfățișare,
aspect exterior;
contur. 2.
modul de
existență, de
organizare internă,
interacțiunea și legăturile
reciproce dintre
elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele
conștiinței sociale –
ansambluri distincte de
reprezentări,
idei,
concepții determinate social și
istoric, care alcătuiesc
conștiința socială; ~
logică =
structură mintală în
conformitate cu
principiile gândirii și având drept
funcție organizarea conținutului acesteia. ♦ stabilirea de
maximă capacitate de
efort a
organismului, prin
antrenament;
condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi
capabil de
randament maxim. 3.
totalitatea mijloacelor prin care se
exprimă conținutul unei
opere de
artă. 4. fel,
chip,
mod. ♦
mod de
organizare, de
conducere politică,
socială etc. 5.
dispoziție legală de
procedură. o
viciu de ~ = nerespectare a unei
dispoziții de
procedură care
atrage anularea unui
act sau a unei hotărâri judecătorești. 6.
aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o
funcție gramaticală. 7. stare de
agregare a
corpurilor. 8. tipar, calapod,
model. ♦ (poligr.) cutie de oțel în care se
toarnă literele; zaț al unei
pagini. 9. ~ de
relief = neregularitate a
suprafeței Pământului,
rezultat al
interacțiunii agenților geografici
interni și
externi; (
mat.) fiecare dintre
expresiile analitice sub care poate fi
pusă aceeași
relație. (< fr.
forme, lat.
forma)