ferí (ferésc, ferít),
vb. –
1. A ține, a respecta. –
2. (Înv.) a sărbători, a prăznui. –
3. (Înv.) A
păstra, a menține. –
4. A prezerva, a asigura, a
salva. –
5. A
proteja, a
ocroti. –
6. A evita, a
scăpa. –
7. (Refl.) A se adăposti, a se
proteja. –
8. (Refl.) A se
feri. –
9. (Refl.) A se îndepărta, a se retrage. Mr.
(a)firescu, megl.
mi fires. Lat.
fĕrῑre, care
apare cu sensul de „a ține, a respecta” în
limba clasică, mai precis la
Cicero,
De fato, 17. Celelalte explicații sînt inutile: de la
afară, prin intermediul unei
forme *
fări (Philippide,
Principii, 148); din mag.
őrizni (Cihac, II, 498); de la un lat.
*auferῑre, în
loc de
auferre (Candrea,
GS, III, 424; REW 3642; Giuglea,
Dacor., IV, 1554 și X, 66); din lat.
*fērῑre „a sărbători”, der. de la
fēriae (
DAR; Rosetti, I, 166). Trecerea semantică de la „a ține, a respecta”, la „a sărbători” se
repetă ca la
a serba. – Der.
fereală, s.f. (acțiunea de a se
feri; refugiu);
ferință, s.f. (înv.,
gardă);
feritor, adj. (protector);
feritoare, s.f. (Trans.,
adăpost).