făínă (făínuri),
s.f. –
Pulbere obținută prin măcinarea
boabelor de cereale. – Var. (înv.)
fărină, (
Banat)
fănină. Mr., megl.
fărină, istr.
farirę. Lat.
farῑna (Pușcariu 572; REW 3197; Candrea,
Éléments, 48; Rosetti,
Rhotacisme, 20;
DAR), prin intermediul fazelor atestate de var., rezultat al asimilării
r-n ›
n-n și al disimilării corespunzătoare; cf. vegl.
faraina, it.
farina, prov.
farina, fr.
farine, sp.
harina,
port.
farinha. Der.
faina, vb. (a acoperi cu făină);
făinar, s.m. (fabricant sau vînzător de făină), care, după Pușcariu 573
ar fi reprezentant
direct al lat.
farῑnarius,
ipoteză abandonată în
DAR;
făinar, s.n. (
ladă sau depozit de făină);
făinăreasă, s.f. (făinar);
făinărie, s.f. (magazin de făină);
făineală, s.f. (
dare prin făină; sulemenire;
bătaie);
făinos, adj. (ca făina), care, după Pușcariu 574 și
DAR provine
direct din lat.
farinosus;
făinoșa, vb. refl. (a
deveni făinos; a se pudra, a se sulemeni);
înfăina (var.
înfăinoșa), vb. (a da prin făină; a pudra; a
bate).