dói (-óuă),
num. –
Număr într unu și
trei. – Mr.
doi, dao, megl.
doi, două, istr.
doi, do. Lat.
dui, f.
duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it.
due (v. it.
dui, piem.
doui, duoe), prov.
dui, duas, fr.
deux, cat., sp.
dos,
port.
dous, duas. – Der.
al doilea, num.;
douăzeci, num.;
doime, s.f. (
jumătate);
îndoi, vb. (a duplica; a
dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila);
îndoială, s.f. (nesiguranță; oscilație);
îndoielnic, adj. (nesigur; incert);
îndoință, s.f. (înv., îndoială);
îndoios, adj. (nesigur);
neîndoios, adj. (
sigur,
cert);
îndoit, adj. (de două ori mai
mult;
dublu; îndoit; oscilant, nesigur);
îndoiciune, s.f. (înv., îndoială);
îndoitură, s.f. (încovoiere; cotitură);
desdoi, vb. (a desfășura, a întinde);
adăurat, adj. (
Banat,
nou, recent), de la
adăoară ‹
a doua oară.