cuțít (cuțíte),
s.n. –
1. Instrument de
tăiat, format dintr-o
lamă metalică. –
2. Piesă principală a cîntarului. –
3. Durere de șale. – Mr.
cățut,
cuțut, megl.
cuțǫt, istr.
cuțit. Lat.
*cotῑtus, de la
*cotῑre „a
ascuți” (Tiktin,
ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471;
Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165;
DAR; Pușcariu,
Lr., 198); cf.
cute, ascuți, custură. S-a propus și un der. de la *
acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai
multe avantaje. – Der.
cuțitar, s.m. (
persoană care
face sau
vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș);
cuțitărie, s.f. (atelier sau
prăvălie unde se
ascut sau se vînd
cuțite);
(în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia);
cuțitătură, s.f. (
durere de șale);
cuțitoaie, s.f. (
lamă ascuțită folosită în tîmplărie;
rindea lungă, instrument de strungar;
strung;
cuțit de potcovar; brăzdar de
plug;
pește de rîu, Cobitis taenia);
cuțit(oi), vb. (a
lucra cu cuțitoaia);
cuțitură, s.f. (
cuțit care nu
taie), cf.
custură.