cúrsă (cúrse),
s.f. –
1. Ambuscadă. –
2. Capcană, șiretenie, viclenie, uneltire.
Part. de la vb.
cure „a
fugi”, în
forma sa f. Evoluția semantică de la „a
fugi”, la „a
fugi după cineva, a încolți” și de
aici la „a
vîna, a captura” este normală, cf. fr.
chasser, care
păstrează încă cele două sensuri.
Cursă apare din
sec. XVI cu sensul de „
ambuscadă”, cf. lat. med.
cursa „incursiune”. Totuși, se consideră în
general ca etimon al
rom. cuvîntul
alb.
kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și indirect tc.
kurs „
disc” (Șeineanu, II, 149),
ipoteză puțin probabilă, cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu,
Elementele, 464, din gr. ϰυρτία „grilaj.” – Der.
cursar, s.m. (
meșter care
face capcane).
Dacă der. pe care o propunem este exactă,
alb. trebuie să provină din
rom.