cóntra
prep., adv. – Împotrivă. – Mr.
contra, contră. Lat.
contra (
sec. XIX); în mr., din it. A
ajuns aproape popular, mai
ales în expresia curentă
în contra sau
a face contra „a se
opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși
termeni neol., ca
contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite
cazuri se
combină și cu
cuvinte autentic rom., cf.
contragreutate, s.f., după fr.
contrepoids;
contraotravă, s.f., ca fr.
contrepoison, etc. Este dublet al lui
condra, interj.,
termen al jucătorilor de
cărți, din ngr. ϰόντρα (
Graur,
BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui
condră, s.f. (Mold.,
ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der.
condra, vb. refl. (Mold., a se
certa);
contra, vb. (la
jocul de bridge, a
face contra), din fr.
contrer;
încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se
opune).