cíne
pron.
inter. –
1. Introduce întrebările la care se
așteaptă ca
răspuns un
nume de
persoană. –
2. Cel care (
indică identitatea
subiectului a
două acțiuni conexe). –
3. Nimeni (în expresii ca
n-are cine, cine știe ce, etc.). –
4. (Înv.) Fiecare (mai
ales în
compunere cu
unde, cum, cît, încotro). – Mr.
ține, istr.
țire.
Gen.,
dat (
al, a)
cui, acuz.
pe cine. Lat.
quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953;
DAR); cu epenteza lui -
ne, ca în sard.
kini, calabr.
chine, lec.
cine (M. Ruffini,
Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și
mine, tine, sine (Byhan,
Jb., III, 7). Celelalte explicații
par mai
puțin probabile: lat.
quisne (Philippide,
Principii, 78;
Pascu, I, 176);
-ne ca în
alb.
unë „eu”,
tinë „
tu” (Pușcariu 366); lat.
quem pronunțat
quene (
DAR).
Gen.
cui (din lat.
cui) se folosește și cu sens absolut: „
fiul cui” (cf. Eminescu:
a cui-s, mamă?). Comp.
cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe
baza lui
cinești, care
ar putea fi o
compunere bazată pe aceleași elemente ca
neștine (
DAR admite că
cinești este rezultatul contaminării lui
cineș cu
fiește(care); Meyer-Lübke,
Literaturblatt, VII, 150 și Philippide,
ZRPh., XXXI, 360,
îl explicau pe
cinescu direct din lat.
quisquis;
cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca
același;
cineva, pron. (o
persoană indeterminată; o
persoană importantă), ca și
careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld,
Syntaxe, 210-2);
fiecine (var.
fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca
fiecare;
măcarcine, pron. (
rar, oricine);
neștine (var. înv.
nescine), pron. (oricine), ca
niscare;
oarecine (var.
oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca
oarecare;
vericine, pron. (oricare), ca
vericare.