chemá (chém, chemát),
vb. –
1. A
striga. –
2. A
implora, a solicita. –
3. A invite, a pofti. –
4. A cita, a convoca. –
5. A
evoca, a-și aminti. –
6. A numi, a
angaja, a recruta, a încorpora.
7. A
conduce, a
îndrepta. –
8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocația de a
face ceva, a fi
născut pentru ceva. –
9. (Refl.) A se numi. –
10. A
trece drept, a avea reputația de.
11. (Refl., impers.) A se
zice, a se
socoti. – Mr.
(a)cl’em, cl’imare, megl., istr.
cl’em. Lat.
clamāre (Diez, I, 124; Pușcariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961;
DAR); cf. it.
chiamare, prov., cat.
clamar, v. fr.
clamer, sp.
llamar,
port.
chamar. Pentru evoluția lui
a ›
e, cf. Densusianu,
GS, II, 391 și III, 451; și Pușcariu,
Dacor., V, 790. – Der.
chemare, s.f. (acțiunea de a
chema;
apel; invitație; convocare; vocație, misiune);
chemător, adj. (care
cheamă, care
invită; frapant);
chemător, s.m. (la
nunțile populare,
persoană care organizează petrecerea);
nechemat, adj. (care nu are vocație, inapt);
rechema, vb. (a revoca un diplomat în funcție), pe
baza fr.
rappeler.