cére (cér, cerút),
vb. –
1. (Înv.) A
căuta. –
2. A avea
nevoie. –
3. A solicita, a
implora. –
4. A reclama, a pretinde, a revendica. –
5. A
indica prețul unei
mărfi. –
6. A cerși, a
cere de
pomană. –
7. A
peți, a
face propuneri de căsătorie. –
8. A
chema, a solicita
prezența. –
9. (Refl.) A se
cere, a fi
nevoie. –
10. A fi
acceptat un
articol. –
11. (Refl.) A solicita un
permis, a
cere autorizație. – Mr.
țer, țireare „a
căuta,” megl.
țer. Lat.
quaerĕre „a
căuta” și
a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923;
DAR); cf. it.
chiedere (sard.
kèrrere), prov., v. fr.
querre, sp.,
port.
querer. – Der.
cerință, s.f. (exigență), formație literară din
sec. XIX.
Conjug. perf. simplu
cerui și a
part.
cerut este modernă și analogică; pînâ în
primii ani ai
sec. XIX se folosise, paralel cu
formele anterioare
conjug. lat.
quaesῑvi ›
cerșii, de unde
cerșui, și
quaesῑtum ›
cerșit, mai tîrziu
cerșut (cu
r analogic, de la
prezent). De la această
formă veche de
conjug. s-a dezvoltat un vb.
nou,
iar pe
baza perf. simplu al acestuia,
cerșii, s-a construit un
prezent analogic
cerșesc; astfel se explică
cerși, vb. (a
cere; a
cere de
pomană; a
implora); cu der.
cerșit, s.n. (
faptul de
a cerși);
cerșetor, s.m. (
persoană care
cere de
pomană);
cerșetoresc, adj. (de cerșetor);
cerșetori, vb. (a cerși);
cerșetorie, s.f. (cerșit). Pentru formarea
acestui vb., cf. Șeineanu,
Semasiol., 214 și de
asemenea v. sard.
kerkidore, sard.
chircadore „cerșetor”.