ceá
interj. –
Strigăt cu care se
mînă boii la
dreapta. -Var.
ceala, ța. Lat.
ecce hac (Drăganu,
Dacor., III, 692), cf. it.
qua „pe
aici”, fr.
ça, sp.
acá (Drăganu
crede că var.
ceala reprezintă lat.
ecce hac illac). După Philippide,
ZRPh., XXXI, 302; Nandriș,
RF, I (1928), 185-8 și
DAR, este art.
cea (m.
cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în
loc de
cea parte. Pentru
Iordan,
BF, IX, 117, este
vorba de o creație expresivă. Din
rom. provin mag.
csá(h), csále (Drăganu,
Dacor., III, 692), rut.
ča(la) (Miklosich,
Wander., 16);
pol.
chala, sb.
ča.
Poate trebuie adăugat
aici ceaș (var.
ceas), interj. (se folosește la mulsul
vacilor, pentru a
le cere să-și
mute piciorul), care
ar putea fi de
asemenea creație spontană
dar care, în realitate, se
poate considere ca un comp. de la
cea cu
și, ca
aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide,
ZRPh., XXXI, 302, din lat.
cessa, imperativ de la
cessare; însă acestă explicație se bazează pe var., mai
puțin frecventă decît
ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că
ceaș, la
fel ca
cea, se
poate folosi numai pentru
animale bovine. Aceeași interj. se folosește ca
îndemn pentru a urina,
uz în care
coincide cu tc.
ciș „urină”.