bíne
adv. –
1. Perfect, în
mod sau în cantitate satisfăcătoare. –
2. Așa cum se
cuvine, potrivit. –
3. Da, într-
adevăr,
așa e (formulă de
aprobare). –
4. (Fam.) Elegant,
fercheș, arătos (cu acest sens se folosește numai ca adj.) –
5. (S.m.) Bunăstare, fericire. –
6. (S.m.)
Avere,
bunuri. –
7. Beneficiu (
împreună cu vb.
a face). –
8. Element care
intră în compunerea unui anumit
număr de
cuvinte, pentru a exprimă
ideea de „bine”:
binecredincios,
binevesti; în
general este
traducere din gr. εὐ -. – Mr.
gine, megl.
bini, istr.
bire. Lat.
bĕnĕ (Pușcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160;
DAR), cf. it.
bene, prov.
ben, fr., sp.
bien, port.
bem. Der.
binețe, s.f. (formulă de salut,
bună ziua), de la formula de salut
bine ați venit sau
bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a
acestui cuvînt, megl.
ghineață, megl.
bineață, cu suf. -
eață, cf.
Pascu,
Beiträge, 15);
binișor, adv. (potrivit,
așa și
așa;
încet, cu
băgare de
seamă).