alác,
s.m. –
Specie de grîu
foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat.
alica, prin intermediul unei
forme asemănătoare
celei care a
dat álaga în sp. (lat. *
alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În
general se
admite că etimonul pentru
rom. este mag.
alakor (Cihac, II, 475; Densusianu,
Rom., XXXIII, 273; REW 337;
Pascu,
R. crit.,
VII, 66; Gáldi,
Dict., 170);
dar în mag. este cuv.
străin (Drăganu,
Dacor., VII, 201), probabil
rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu
alb.
akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează
alb.
lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον.