vătúi (-i),
s.m. –
Animal (mai
ales ied sau
iepure) de un
an. – Var.
vătuiu, văitoi. Mr., megl.
vitul’u. Lat.
*vĭtŭleus (Weigand,
Krit. Jb., XII, 98; Weigand,
Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat.
*haeduleus (
Lexiconul de la Buda) sau din mag.
fiatal „
tînăr” (Cihac, II, 534) nu este
probabilă. Se
folosea mai
demult ca adj., cf. Dosoftei,
taur vătui „
tăuraș”. Din
rom.
trebuie să
provină alb.
vëtulj(ë), rut.
vatulja, vrtujka,
pol.
wetula (
Candrea,
Elementele, 405).