țándără (țắndări),
s.f. –
Așchie,
bucățică. – Var. Mold.
țandură, Banat țandră și der.
Origine incertă.
Probabil e
vorba de o
formație expresivă, ca
fleandură; în acest
caz,
ar fi un
simplu dublet al lui
țundră, țoandră „
bucată”. Se
consideră der. din slov.
condra sau mag.
candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin);
dar aceste cuvinte ar putea proveni din
rom.,
cum în
mod precis provin din rut.
cyndra (
Candrea,
Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer,
Neugr. St., II, 78). Der. din
săs.
Zander ‹ germ.
Zunder „
meșă” (Lacea,
Dacor., III, 709; Scriban) este
improbabilă. Der.
țăndări, vb. (a
face să
sară țăndări);
țăndărică, s.f. (
așchie; s.m., Pinochio,
personaj celebru al lui C. Collodi);
țăndăros, adj. (cu țăndări;
iritabil,
sensibil).