s.n. Caracterul unei muzici programatice; curent care promovează muzica programatică. – Cf. programatic.
s. n. (sil. -gra-)
s.n. Caracter componistic apărut în sec. XIX, care dezvoltă tendințele de transpunere în muzica instrumentală a unor imagini inspirate de natură sau de lectura unor texte poetice ori dramatice; curent care promovează muzica programatică. [Cf. fr. programmatisme].
s. n. caracterul unei muzici programatice; curent care promovează muzica programatică. (< fr. programmatisme)