definiția pozitiei definiție dex

a fi în poziție

expr. (d. femei) a fi gravidă.

a lua poziția ghiocel

expr. (adol.) a sta cu capul în pământ / cu bărbia în piept.

POZÍȚIE

, poziții, s.f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ♢ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție – a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. [Var.: (înv.) pozițiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

POZÍȚIE

s. 1. atitudine, port, poză, ținută, (livr.) alură, postură, (rar) stațiune. (Are o ~ corectă a corpului.) 2. v. figură. 3. v. așezare. 4. v. unghi. 5. v. situație. 6. v. loc. 7. v. condiție. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.)

POZÍȚIE

s. v. graviditate, sarcină.

pozíție

s. f. (sil. -ți-e), art. pozíția (sil. -ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (sil. -ți-i-)

POZÍȚI//E ~i

f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoană în raport cu alt obiect sau cu altă persoană. 2) Mod de așezare sau de situare în spațiu. ~ orizontală. 3) Situație dictată de circumstanțe. ~ critică. 4) Situație socială; rang. ~ de director. 5) Considerație a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; părere; judecată; opinie; cuvânt. ♢ A se afla (sau a se găsi) pe ~i opuse a avea păreri contrare referitor la o problemă. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de război pe mare. ~ de luptă. ~ defensivă. [G.-D. poziției; Sil. -ți-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

POZÍȚIE

s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect în raport cu ceva; loc unde se găsește ceva. ♦ Felul, situația în care sunt așezate, plasate o persoană, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptător sau de o unitate pe câmpul de bătaie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situație; (spec.) situație socială, rang. [Gen. -iei, var. pozițiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

POZÍȚIE

s. f. 1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva. ♢ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale. ♢ locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare. 3. atitudine a corpului; ținută. 4. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. ♢ situație socială, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)