pogîrcí (-césc, -ít),
vb. –
1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se
boți, a se
plisa. –
2. A
spicui, a
culege spicele căzute. – Var.
poghirci, Mold.
pogîrji, pobîrci. Sl.
grŭciti „a strînge”, cu suf.
po-.
Ultima var. s-a
contaminat cu sl.
pobirŭkŭ „
culegere”,
pabirŭkŭ „
strugure necules”, sb.
pabirčiti „a
spicui”.
Explicația din
rom.
numai pentru ultimul etimon (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este
insuficientă. – Der.
poghircă, s.f. (Mold., stîrpitură,
lepădătură;
pleavă de cînepă). Cf.
sgîrci, pobir.