s.n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.
n. 1) (în opoziție cu pesimism) Concepție asupra vieții dominată de încredere în viitor și în oameni. 2) Tendință de a vedea părțile pozitive ale oamenilor și ale realității. /<fr. optimisme, germ. Optimismus
s.n. (op. pesimism) Atitudine, concepție a unui om care privește încrezător viața, viitorul. [Cf. fr. optimisme, germ. Optimismus].