adj. v. INFIRMA. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. [DEX '98]
netemeinicii, s.f. Lipsă de temeinicie; spec. viciu al unei hotărâri date de un organ de jurisdicție, care constă fie în greșita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie sau în nefondarea ei pe un articol de lege. – Ne- + temeinicie.
s. 1. v. falsitate. 2. slăbiciune, (fig.) șubrezenie. (~ argumentelor cuiva.)
s. f. (sil. -mei-), art. netemeinicía, g.-d. netemeinicíi, art. netemeinicíei