netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială, care nu se mai discută (atât este de evident); neîndoios, indiscutabil, incontestabil, necontestat; p. ext. cert, categoric. – Ne- + tăgăduit.
adj. m., pl. netăgăduíți; f. sg. netăgăduítă, pl. netăgăduíte