definiția mărăcine definiție dex

MĂRĂCÍNE,

mărăcini, s.m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p.restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ♢ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s.m., mărăcínă s.f.] – Lat. marrucina.

MĂRĂCÍNE

s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. v. spin. 3. (la pl.) v. mărăciniș.

MĂRĂCÍNE

s. v. măceș, păducel, porumbar, porumbel, sorb.

mărăcíne

s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

MĂRĂCÍN//E ~i

m. Arbust a cărui tulpină este acoperită cu ghimpi sau cu țepi. ♢ A sta (ca) pe ~i a nu mai avea răbdare; a se grăbi undeva. A trăi ca pe ~i a) a trăi în neînțelegere; b) a o duce greu. /<lat. marrucina

mărăcíne (mărăcíni),

s.m. – 1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s.m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s.n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).

MĂRĂCÍN

s.m. v. mărăcine.

MĂRĂCÍNĂ

s.f. v. mărăcine.