inventare, s.n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ♢ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mod = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. ♢ Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.
s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei în-treprinderi.)
n. Document în care sunt trecute și evaluate, sub aspect cantitativ și valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ♢ ~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituții sau a unei organizații. /<fr. inventaire, lat. inventarium
s.n. Listă, registru etc. cuprinzând toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ♢ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium].
s. n. 1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. 2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). 3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală. (< fr. inventaire, lat. inventarium)